Mi-e dor de blog! Mi-e dor să scriu! Mi-e dor să creez… mi-e dor să povestesc!
Dar cu ce sunt eu vinovată că pur şi simplu nu mai am timp să scriu? Să mă gândesc la ce pot povesti mai repede (că am atâtea de povestit, de împărtăşit, de reamintit)?
Gândul meu, din primul moment în care m-am decis să fac acest blog şi să şi scriu pe el a fost acela de a avea, ÎN SFÂRŞIT, un jurnal al meu, în care să pot reciti/rememora experienţele din viaţa mea. E inutil să spun că lucrurile despre care povestesc aici nu folosesc nimănui altcuiva decât mie. O ştiu şi eu, o ştiu şi cei care mai vizitează acest colţ al blogosferei. Deci, nu pretind să educ pe nimeni, nu pretind să fiu înţeleasă şi nici nu pretind să mi se răspundă (deşi e plăcut să vezi că există oameni interesaţi de ceea ce spui).
Într-o societate în care freedom of speech e relativ şi superficial valabilă, se pare că e mai îngrădită mai mult decât niciodată. Măcar în comunism ştiai o treabă (aveam 3 ani la revoluţie, să-mi fie cu iertare dacă nu e adevărat… aşa mi s-a povestit): Nu ai voie să blamezi guvernul, nu ai voie să denigrezi conducătorii, nu ai voie să visezi şi să speri la mai mult, în afara graniţelor ţarii sau.. mai rău, în afara propriei case (asta dacă erai norocos să fii singur, doar tu, cu familia ta, fără microfoane şi „gândăcei-spioni” ascunşi prin cele mai inimaginabile cotloane ale casei tale). Dar, cu toate astea, oamenii se întâlneau la petreceri (sau ceaiuri), făceau bancuri, glumeau, râdeau, bârfeau… şi cel mai frumos aspect…aveau toţi aceleşi idei sau fie polemizau…. DAR… erau ascultaţi unii de ceilalţi. Astăzi, în ceea ce numim capitalism sălbatic, avem dreptul la exprimarea propriei opinii, dar cine o ia în seamă vreodată? Cine se mai aliază cu tine să facă o revoluţie? Cine mai are curajul să-şi spună oful, fără să-i fie teamă că nu i se va da în cap de la primul cuvânt scos pe gură?
Circulă de ceva vreme pe messenger o glumiţă taaare simpatică: „Salutări ţie şi ascultătorilor noştri!”. Trist, dar e reală! Timp de 6 luni, OFICIAL (că sunt sigură că se practică încă de mai multă vreme), autorităţile statului împreună cu furnizorii de telefonie fixă şi mobilă, plus cei care furnizează servicii de internet NE ASCULTĂ, NE URMĂRESC fiecare mişcare. Ne află ofurile, ne află secretele, ne află planurie şi, cine ştie… pot afla şi de o afacere importantă şi unică, ce ar putea revoluţiona piaţa dintr-un anumit domeniu sau altul…. Sună foarte periculos, nu? Şi atunci… cum se mai poate afirma că „aveţi libertatea şi DREPTUL de a vă exprima liber”? Cum ar zice englezul: „It’s a BIG bullshit!” Mie mi s-a cerut acordul? Dar ţie? Nu cred…. şi se mai zice că mai avem şi dreptul la intimitate. În ziua de astăzi se monitorizează până şi ce canale urmăreşti la televizor… come on!
Mă rog, trec dintr-una în alta şi ştiu că ştirea este deja perimată – a fost o întreagă prelegere mediatică asupra subiectului, dar blame me! Vroiam să-mi spun şi eu părerea de mult, dar, revenind la prima parte a postului…. nu am avut timp să scriu despre subiect.
Observ că, din ce în ce mai mult, blogurile înfloresc. Deja avem agenţii de publicitate, marii jucători ai advertising-ului din România, care bagă foarte mulţi bani în campanii online, pe site-uri şi pe bloguri. Se dezvoltă bloguri din ce în ce mai specializate şi nişate. Dar, încă rămâne acea masă de bloguri dedicate ofurilor de zi cu zi – destul de blamată de diverşi mari sau mici bloggeri. I don’t give a fuck about their opinion! De ce să critici un blogger că vrea să scrie despre povestea de iubire pe care o trăieşte sau despre ce a făcut/mâncat/văzut astăzi? E treaba fiecăruia să-şi aleagă subiectele de discuţie. ÎNCĂ nu avem o lege care să cenzureze limbajul/subiectele blogurilor şi sper să nu o avem niciodată, deşi… nu se ştie niciodată!
În rest, ce să zic… văd că WordPress-ul şi-a schimbat Dashboard-ul. Foarte frumos! Avansează în pas cu cerinţele bloggerilor! Văd că au băgat şi teme noi (themes) – au băgat şi o nouă temă, dedicată fanilor fotografiei (Monotone). Frumos şi la mai mare!
Despre altele… altă dată! V-am salutat cu acelaşi respect pe care-l port bunului simţ şi sincerităţii…
Publicat de bibishor 
