În trecere…

N-am uitat de blog. N-am uitat de Blogroll şi nici de puţinii mei cititori! Dar, ştiţi cum e, sunt momente în viaţă când scara priorităţilor îşi renovează treptele şi astfel, unele trepte cu lucruri mai puţin importante sunt puse mai aproape de baza scării, iar treptele cu lucrurile cărora le acorzi o mai mare importanţă sunt puse mai aproape de vârful scării, acolo unde pericolul căderii este mai mare şi mai dureros.

Nu ştiu dacă am revenit pe blog, pentru a reîncepe să scriu des, aşa cum o făceam la un moment dat. Ideea este că astăzi am simţit că am timp şi chef de scris în locul în care mi-am spus, în câteva rânduri şi dăţi, ofurile.

Am noutăţi. Sunt licenţiată în Jurnalism!!! Nu cu nota pe care mi-o doream, dar important este că am terminat şi această etapă a vieţii mele… facultatea. Nu vreau să vorbesc despre examen, deşi mi-e greu să mă abţin să nu „urlu” în liniştea acestui colţ de internet, despre cum copiau diverşi colegi de facultate, începând cu cei care stăteau în prima bancă, fix sub nasul şi privirea supraveghetorilor… şi până la cei din ultimele bănci, unde vă daţi seama că o fi fost Raiul pe pământ, tărâmul tuturor libertăţilor sau calea liberă pentru copiuţele mai mici sau mai mari, ample sau prescurtate…. Am fost dezgustată de acest aspect! E trist că în 2008, România nu mai scoate numai avocaţi pe bandă rulantă, dar şi jurnalişti, funcţionari publici sau chiar economişti….

M-am şi angajat. Acolo unde am mai lucrat la un moment dat. Am revenit acolo pentru că îmi plăcea domeniul şi am considerat că facultatea m-a împiedicat să dau cel mai bun randament, la vremea respectivă. Sunt o perfecţionistă tipicară! Îmi place să dau tot ce am mai bun în mine, la locul de muncă, la facultate, în iubire sau în familie. Nu sunt un exemplu pentru nimeni, nici chiar pentru mine … Dar sunt mulţumită de ceea ce am realizat până acum şi sunt fericită că nu am făcut niciun compromis pentru a ajunge, la 22 de ani, unde am ajuns.

Despre iubire nu v-am zis nimic, nu? Pentru că aici nu am noutăţi. Iubesc la fel de mult ca în prima zi. Poate chiar mai mult! M-am temut de acest aspect… „Dacă, după ceva timp, se satură de mine sau poate eu de el?”…. Mă bucur că timpul mă contrazice. Deşi există certuri sau mici împunsături, simt că ne potrivim. Ne descoperim şi ceea ce aflăm unul despre celălalt este exact în ton cu fiecare dintre noi. Mă trec fiorii când mă strânge puternic în braţe. Mă emoţionez mult când îmi spune că mă iubeşte. Mă enervez când mă ciupeşte şi mă distrez copios când mă gâdilă. Mă răsfăţ când mă alintă. Profit de slăbiciunea lui pentru răsfăţul meu şi mă alint şi mai tare. Se alintă o dată cu mine şi mă încântă acest lucru, mai ales că mi-a spus că înainte de a mă cunoaşte pe mine nu o făcea… Sunt mândră de el! Şi îl iubesc cu toată fiinţa mea. Vedeţi? V-am zis eu că nu e nimic nou pe acest plan

În rest, concediul nu mi l-am planificat. Nu ştiu ce o să fac în vara asta şi îmi pare rău că încă nu am niciun program. Nu vreau să treacă vara fără să ajung măcar un weekend la mare… nu mai zic de plecat undeva, în alte zări străine. Să vedem… vara abia a început!

Dar voi? Ce mai faceţi? Pe unde aţi mai fost? Pe unde vă duceţi vara asta?

Mă bucur să vă “revăd”….