Observ cu stupoare cât de repede se pot schimba tacticile de promovare electorală.
– Au fost flyere (sau fluturaşi) împărţite pe stradă de către Tineretul de prin diverse Partide; flyere lăsate în cutiile poştale ale blocurilor; etc.
- Au fost afişe răspândite prin tot oraşul. Feţe lipite unele peste celelalte care, din cauza ploilor sau a altor factor externi, se exfoliau şi dădeau naştere unor monştri „umani” (cu buzele unuia dintre candidaţi, ochii altuia şi nasul unui de-al treilea candidat, cu combinaţii de slogane şi sigle de partid).
- Au fost campanii pe TV, Radio şi în Presa scrisă. Talk-show-uri, interviuri, spaţii publicitare, advertoriale, spoturi, fabricarea de ştiri/de evenimente, etc.
- Au fost organizări de evenimente, sponsorizări şi susţineri ale unor proiecte, implicări în acţiuni diverse (de caritate, de strângere de fonduri, de sprijinire a „X” lucru, etc.).
- Au fost lansări de bloguri ale politicienilor. Astfel, cică omul politic se apropia de oameni (în special de tineret), prin tratarea unor teme din punct de vedere „personal” (deci nu în numele partidului), de mule ori aceste teme fiind din afara sferei politice.
Toate aceste metode de promovare politică au existat şi se desfăşoară în continuare. Astea şi probabil că multe altele!
Dar metoda de promovare pe care am depistat-o de curând, pe cuvânt că n-am mai întâlnit-o până acum niciunde! E o presupunere de-a mea, nefondată şi neverificată. E posibil ca mintea mea „să fie dusă cu pluta”, dar înclin să cred că, mai nou, ACCIDENTELE RUTIERE sunt noua modă de promovare a politicianul, în timpul campaniei electorale.
*** Pe 30 Martie 2008, Traian Băsescu, Preşedintele României, e implicat într-un accident de circulaţie soldat doar cu vătămarea „corporală” a caroseriilor celor 2 maşini (mă rog, au fost 3) implicate în accident: cea a Preşedintelui, un Volkswagen Golf şi cea a celuilalt şofer, o Dacia Logan (cred).
*** Tot pe 30 Martie 2008, Mircea Geoană, preşedintele PSD, e implicat şi el într-un accident rutier. În acest accident nicio persoană nu a fost rănită, iar maşinile implicate au fost uşor avariate.
Până acum avem un PLD… ups… un Preşedinte vroiam să spun
, un PSD… Ce ar trebui să urmeze? Exact, un PNL, un PRM, un UDMR şi, de ce nu, un PNG. Dar se pare că „norocul” a fost al Partidului România Mare!
*** Ieri, 2 Aprilie 2008, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor a fost şi el implicat într-un accident rutier. La fel ca în cele două cazuri anterioare, accidentul s-a soldat doar cu avarierea maşinilor implicate. Dar, spre deosebire de acestea (în care Preşedintele Traian Băsescu şi respectiv Mircea Geoană erau vinovaţi), maşina lui Corneliu Vadim Tudor a fost cea lovită, nu cea care a lovit!
Nu ştiu dacă sunt pure coincidenţe, aceste nefericite incidente (provocate din cauza neatenţiei şoferilor), dar cu siguranţă şi-au mai făcut auzit numele în mass-media cei 3 politicieni implicaţi în accidentele rutiere.
Mă întreb…. Oare care va fi următoarea acţiune de promovare a politicienilor, în timpul unei campanii electorale?





4 aprilie 2008 la 8:03 pm |
[...] strategii şi metode de promovare în timpul campaniei electorale (despre care am vorbit un pic şi aici) – de data asta nu mai avem accidente rutiere, ci copilaşi pe [...]