Ora ticăie şi Ceasul trece

     Nu mai ştiu exact unde am citit, dar îmi aduc aminte exact ce am citit: „Atât de repede răsar blogurile, şi tot atât de repede şi dispar multe dintre ele”… Cam adevărat, nu?

    Mai deschid blogul meu din când în când şi îl privesc cu tristeţe. Îmi pare rău că nu îi pot furniza zilnic cuvintele, frazele, ideile mele. Dar uneori nu-mi vin, alteori nu-mi ies, şi de cele mai multe ori nu am timp să i le redactez. Recunosc! Sunt invidioasă pe cei care îi alocă mai mult timp (dacă nu în fiecare zi, cel puţin o dată pe săptămână). Dar acum „îl înşel” (pe blog, desigur… doar nu v-aţi fi gândit la al meu EL! )!!! Acum gândurile mi se concentrează în alte zări… de la vacanţa de vară, până la lucruri mult mai serioase… un job, o diplomă de abosolventă a Facultăţii de Jurnalism, nişte realizări, chestii, trestii, nebunii, lucruri d-astea, neimportante, care îţi ocupă timpul şi te macină cumplit…

    Apropo de timp (sau de lipsa lui, mai bine zis)… În sfârşit mi-am ales profesorul coordonator pentru lucrarea de diplomă!!! Relativ, mi-am ales şi tema lucrării, dar stau în dubii şi nici nu prea ştiu de unde să încep lucrarea – cert este că va fi pe presa scrisă. Adevărul este că mai mult mă vait decât pun mâna pe studiu şi concepere! Offff ((aştept încurajări şi înghiontiri, împărtăşirea propriei experienţe cu LICENŢA şi altele, să ştiţi ))

    În altă ordine de idei…. cu EL, că tot l-am pomenit mai sus, e bine! Creştem împreună! E frumos! Începem să ne cunoaştem, poate, din ce în ce mai bine. Dar nu e totul roz, staţi fără grijă! Ne certăm iar, mai des decât până de curând, dar la fel de mult ca mai demult… Nu-mi place! Sufăr şi nu mă simt bine când ştiu că suntem supăraţi. Dar până acum am reuşit să ne împăcăm de fiecare dată. Să depăşim momentul, chiar dacă nu l-am uitat. E de bine, nu?

    Stăteam şi mă gândeam că mulţi dintre bloggeri mi-au spus (pe blog) – căci nici unul dintre prietenii mei nu ştie despre existenţa blogului meu – că sunt prea deschisă în privinţa relaţiei mele şi unii chiar mă sfătuiau să nu mai scriu despre acest subiect. Acum, într-un fel, le dau dreptate. Iubitul meu îmi citeşte blogul. Nu am reuşit să-l ţin ascuns de el. Să nu fiu înţeleasă greşit – chiar mă bucur să ştiu că el mă citeşte cu plăcere (sper!!!) şi că, prin ceea ce scriu, poate mă descoperă mai bine. Dar uite paradoxul! Cum să mai scriu eu rele despre el când ştiu că el o să le citească? Cum să-mi vărs eu „oful” fără ca el să ştie care-i acesta? *devil look* Două lucruri sunt certe:

    1. Am să păstrez latura intimă a relaţiei noastre pentru noi doi, dar am să-mi păstrez asul în mânecă (ex.: Eu către el: „Dacă nu faci cum zic eu, atunci o să scriu de rău despre tine, pe blog”). De-a dreptul înfricoşător şi impunător, nu?
2. Mi-aţi spus câţiva dintre voi (inclusiv EL) să nu mai scriu EL cu majuscule şi îngroşat atunci când vorbesc despre EL. Nu promit că o voi face, dar am să încerc să nu mai obosesc citirea cu atâtea bolduiri. ( O schimbare mică tot am făcut…. în postul ăsta i-am spus „iubitul meu”.)

 

    P.S.: Am modificat la „Despre mine” vârsta mea. Mi-e cam greu să mă obişnuiesc cu 22 de ani – nu atât să-i „iau la purtător”, cât să zic/scriu că am împlinit 22 de anişori!

Sursă poză