1 Martie, în 2008, a picat sâmbătă. Se pare că m-a prins destul de nepregătită în sensul că nu cumpărasem anterior mărţişoare pentru mama mea, bunica mea şi alte câteva femei (deh, obligaţii de studentă 
). Aşa că ieri, după cursuri, m-am dus pe la Universitate (la tarabele întinse pe trotuarul ce înconjoară Universitatea Bucureşti) şi la Sala Dalles, unde era destul de multă lume, pentru o zi de miercuri.Despre Sala Dalles vreau să vorbesc. Majoritatea standurilor erau fie de bijuterii din aur/argint, fie de gablonţuri, îmbrăcăminte sau ciocolată, ornamente şi alte nebunii. Mai puţin standuri cu mărţişoare – paradoxal…. sau nu. Se pare că până şi moda Mărţişorului se schimbă. Nu mai cumpărăm un Coşar pentru noroc (nici nu mai zic de un simplu fir împletit, alb-roşu)…. acum deja cumpărăm bijuterii ca mărţişor (nu că aş refuza un astfel de mărţişor, dar mă refeream la faptul că dispar uşor, uşor vechile tradiţii). Mă rog, nu despre asta vroiam să vorbesc.
Ce m-a determinat să scriu acest post pe blog a fost dubla coincidenţă la care am fost martoră, involuntar. În două situaţii (o dată la un stand de gablonţuri, unde o domnişoară şi-a cumpărat o pereche de cercei; altă dată la un stand de accesorii, unde o doamnă şi-a cumpărat o geantă) mi s-a întâmplat să aud aceeaşi frază spusă de aceste 2 persoane care nu se cunoşteau şi nu se aflau în acelaşi loc. Fraza: “Mulţumesc! (după ce au plătit) Sper să o şi port cândva!”….. M-a amuzat teribil faza. Recunosc, şi mie mi s-a întâmplat să gândesc aşa în momentul în care am cumpărat ceva, dar chiar nu mă gândeam că sunt multe femei care îşi cumpără lucruri doar de dragul de a le cumpăra.
Ah, mi-am amintit…. O discuţie între vânzătoare şi o clientă (la un stand de eşarfe şi gablonţuri). Clienta îi spune vânzătoarei: “Mi s-a întâmplat să cumpăr lucruri de ruşine faţă de vânzătoare!” CUM ADICĂ?!?!?!! Dai banii pe un lucru doar pentru că ţi-e ruşine faţă de vânzător? Doar că acesta (aceasta, după caz) îţi recomandă nu-ştiu-ce produs şi ţie ţi se pare “drăguţ” gestul său? Offffffff…. Cât de uşor este să influenţezi oamenii, dacă ştii cum să o faci şi ai cu ce!
Nu e o constatare la care am ajuns acum, recent! O ştiam de mult, dar parcă acum mi s-a întipărit şi mai tare în percepţie. Femeile sunt extraordinar de indecise atunci când îşi cumpără ceva. De multe ori se raportează la ce au văzut ele la prietenele lor sau la ce au văzut prin reviste. Iar dacă vânzătorul este perspicace şi observă că o clientă stă pe gânduri, nesigură, dacă să cumpere sau nu o bluză (de exemplu) şi îi spune “Dar vă vine bine! Vă subţiază talia!”… în acel moment clienta, de multe ori (atenţie, nu generalizez! 
) se topeşte de fericire şi îi e mult mai uşor să îşi ia acel lucru chiar dacă, ulterior “va spera să o poarte vreodată”! şi, când va ajunge acasă, fericită că şi-a cumpărat bluza, se va întreba: “Dar de ce dracu’ mi-am cumpărat-o?”.
Vorbele frumoase, laudele, opiniile pozitive “gâdilă” pe oricine, dar pe femei… pur şi simplu le topesc!
