„Tuşimoga”

    Mai nou, aşa mă strigă mama prin casă! De ce? Păi, studiind etimologia cuvântului „Tuşimoga”, putem ajunge la următoarea explicaţie:

• Tuşi = provine din românescul „tuse” (lat. tussis). Se reveră la tuşitul puternic, când ai senzaţia că-ţi smulgi limba, cu tot cu amigdale şi cu omuleţul cântător
• Moga = provine de la Micuţul Mozart (adică Marius Moga – e şi pe Wiki… MAXIM! ) şi se referă la „graţia”, „arta”, „orginalitatea”, tonalitatea şi intonaţia cu care acţiunea tuşitului se manifestă.

    Cu alte cuvinte, am răcit în ultimul hal! Ba strănut *hapciu*, ba tuşesc groaznic, ba îmi suflu nasul, ba mi-e frig sau cald (aka frisoane)… tot tacâmul. Şi totul din cauza îngheţatei mâncate cu PREA MULTĂ poftă! Recunosc! Nu pot rezista tentaţiei de a mânca o îngheţată, indiferent de perioadă a zilei sau a anului, indiferent de starea mea de sănătate sau kcal pe care le conţine acest deliciu gastronomic!!! E dulcele meu preferat! Îl mănânc cu aceeaşi poftă de când mă ştiu… îl mâncam chiar şi când eram în burtica mamei mele – când era însărcinată cu mine, mânca foarte multă îngheţată de ciocolată. Apoi am venit eu pe lume. Şi culmea, mie cel mai mult îmi place îngheţata de vanilie (sau straciatella) şi cel mai puţin îngheţata de ciocolată. Dar, revenind la răceală, până la urmă vina nu este a mea! De ce îngheţata trebuie să fie RECE şi… ÎNGHEŢATĂ?!?! Bună intrebare, nu?

     În altă ordine de idei… pe scurt:

   1. Nu înţeleg noua reclamă de la vechea ciocolată ROM. O fi ea făcută (reclama) de McCann-Erickson (au blog, by the way) şi o fi ideea de „caterincă” RRromânească, dar zău dacă-mi place să aud melodia aia de minimum 5 ori pe zi, în FIECARE zi!!! Nu am căutat explicaţia celor de la McCann pentru ideea spotului, dar sunt interesată să înţeleg ideea lui! Aşa că, dacă se oferă cineva voluntar să-mi explice despre ce este vorba în spot şi CE ANUME ŢINTEŞTE reclama, aş fi recunoscătoare. Un lucru este cert: Nu ştiu dacă fidelizează consumatorii produsului, nu ştiu dacă îşi câştigă noi consumatori, dar cu siguranţă a trezit interesul multora pentru „coloana sonoră”. „Cine cântă? Unde găsesc melodia?” – Cam astea sunt întrebările principale, legate de spotul TV. Offfffffff…. România!

     2. În partea dreaptă-sus a homepage-ului blogului meu am introdus o tentativă de BlogPoll. Nu-mi place deloc cum arată, dar cred că e singurul poll care se poate vizualiza şi pe WordPress. Aşa, revenind! L-am pus pentru că am nevoie de răspunsurile voastre. Ele mă ajută într-o analiză de cercetare pe care trebuie să o fac pentru lucrarea mea de diplomă. Aşa că, fie-vă milă, vote your choice (în special, femeilor/fetelor le este adresat acest „sondaj”).

      În final, Tuşimoga vă salută respectuos, dar de la distanţă. Răceala poate fi contagioasă!

Sursa pozei 1
Sursa pozei 2
Sursa pozei 3

A venit ziua…

“- Ce zi e astăzi?

- E ziua AIA! The day!

- Ah, bine. Whatever….”

Înseamnă ziua asta ceva? Poate NIMIC? Sau poate TOTUL? Doar EL şi EA ştiu…. dar fiecare pentru el/ea!

Un weekend în Taipei…

    Verişoara mea mi-a pasat astăzi un link cu nişte poze din Taipei. M-am hotărât. Ce Croaţia, Spania sau alte ţări europene? ASIA, baby!!!
De mulţi ani îmi doresc să ajung în Asia, măcar pentru un weekend. Iar prima ţară pe care aş vrea să o vizitez ar fi Japonia. Iar acum sunt şi mai pornită pe această ţară, pentru că am aflat că şi EL vrea să o viziteze! Nu ştiu de ce m-a atras Japonia şi, spre ruşinea mea, nu cunosc foarte multe despre Japonia. Dar dacă ar fi să plec în viitorul apropiat acolo, m-as interesa foarte mult despre această ţară. De la cultură, tradiţii şi până la tehnologie

     Dar azi vreau să vorbesc despre Un Weekend în Taipei (Taiwan). Link-ul către pagina celor de la New York Times m-a atras mult! Mă şi imaginez alături de EL, ţinându-ne de mână şi plimbându-ne pe faleză, savurând specialităţile din tradiţionalele pieţe de noapte, admirând arhitectura construcţiilor, urcându-ne în vârful celei mai mari clădiri din lume, la etajul 101 (Taipei 101) şi admirând întreg oraşul, făcând poze că nebunii, mai ceva ca asiaticii! Apoi aş vrea să intrăm într-un templu unde să ne rugăm împreună (pentru mine, desigur: „Dă Doamne să iau/ia Bianca licenţa” ). Să mergem să jucăm şi noi cărţi, ca cele din poza asta, într-o peşteră din Yangmingshan National Park şi să-l bat la Canastă (că până acum am jucat în aceeaşi echipă ) ca, în final, după vizitarea muzeelor şi altor obiective istorice şi turistice, să ne oprim în cel mai mare Mall din Taipei, unde să mă răsfăţ la o „sesiune de shopping”!

Oh, da! Taipei, viiiiiiiiiiiiiiiin!!!!

Ora ticăie şi Ceasul trece

     Nu mai ştiu exact unde am citit, dar îmi aduc aminte exact ce am citit: „Atât de repede răsar blogurile, şi tot atât de repede şi dispar multe dintre ele”… Cam adevărat, nu?

    Mai deschid blogul meu din când în când şi îl privesc cu tristeţe. Îmi pare rău că nu îi pot furniza zilnic cuvintele, frazele, ideile mele. Dar uneori nu-mi vin, alteori nu-mi ies, şi de cele mai multe ori nu am timp să i le redactez. Recunosc! Sunt invidioasă pe cei care îi alocă mai mult timp (dacă nu în fiecare zi, cel puţin o dată pe săptămână). Dar acum „îl înşel” (pe blog, desigur… doar nu v-aţi fi gândit la al meu EL! )!!! Acum gândurile mi se concentrează în alte zări… de la vacanţa de vară, până la lucruri mult mai serioase… un job, o diplomă de abosolventă a Facultăţii de Jurnalism, nişte realizări, chestii, trestii, nebunii, lucruri d-astea, neimportante, care îţi ocupă timpul şi te macină cumplit…

    Apropo de timp (sau de lipsa lui, mai bine zis)… În sfârşit mi-am ales profesorul coordonator pentru lucrarea de diplomă!!! Relativ, mi-am ales şi tema lucrării, dar stau în dubii şi nici nu prea ştiu de unde să încep lucrarea – cert este că va fi pe presa scrisă. Adevărul este că mai mult mă vait decât pun mâna pe studiu şi concepere! Offff ((aştept încurajări şi înghiontiri, împărtăşirea propriei experienţe cu LICENŢA şi altele, să ştiţi ))

    În altă ordine de idei…. cu EL, că tot l-am pomenit mai sus, e bine! Creştem împreună! E frumos! Începem să ne cunoaştem, poate, din ce în ce mai bine. Dar nu e totul roz, staţi fără grijă! Ne certăm iar, mai des decât până de curând, dar la fel de mult ca mai demult… Nu-mi place! Sufăr şi nu mă simt bine când ştiu că suntem supăraţi. Dar până acum am reuşit să ne împăcăm de fiecare dată. Să depăşim momentul, chiar dacă nu l-am uitat. E de bine, nu?

    Stăteam şi mă gândeam că mulţi dintre bloggeri mi-au spus (pe blog) – căci nici unul dintre prietenii mei nu ştie despre existenţa blogului meu – că sunt prea deschisă în privinţa relaţiei mele şi unii chiar mă sfătuiau să nu mai scriu despre acest subiect. Acum, într-un fel, le dau dreptate. Iubitul meu îmi citeşte blogul. Nu am reuşit să-l ţin ascuns de el. Să nu fiu înţeleasă greşit – chiar mă bucur să ştiu că el mă citeşte cu plăcere (sper!!!) şi că, prin ceea ce scriu, poate mă descoperă mai bine. Dar uite paradoxul! Cum să mai scriu eu rele despre el când ştiu că el o să le citească? Cum să-mi vărs eu „oful” fără ca el să ştie care-i acesta? *devil look* Două lucruri sunt certe:

    1. Am să păstrez latura intimă a relaţiei noastre pentru noi doi, dar am să-mi păstrez asul în mânecă (ex.: Eu către el: „Dacă nu faci cum zic eu, atunci o să scriu de rău despre tine, pe blog”). De-a dreptul înfricoşător şi impunător, nu?
2. Mi-aţi spus câţiva dintre voi (inclusiv EL) să nu mai scriu EL cu majuscule şi îngroşat atunci când vorbesc despre EL. Nu promit că o voi face, dar am să încerc să nu mai obosesc citirea cu atâtea bolduiri. ( O schimbare mică tot am făcut…. în postul ăsta i-am spus „iubitul meu”.)

 

    P.S.: Am modificat la „Despre mine” vârsta mea. Mi-e cam greu să mă obişnuiesc cu 22 de ani – nu atât să-i „iau la purtător”, cât să zic/scriu că am împlinit 22 de anişori!

Sursă poză

Mai aproape de cei 22…

    N-am mai scris pe blog de ceva vreme. Dar nu, nu am renunţat la scris! Nu am mai scris pentru că nu am mai avut inspiraţie sau timp sau chef sau idei…. mă rog, motivele sunt multe şi n-are rost să le tot expun de fiecare dată când fac „o revenire”…

   A fost Valentine’s Day. A fost şi Mărţişorul. Am vrut să scriu despre ambele evenimente, dar n-a fost să fie. Am vrut să vă zic că primul Valentine’s Day cu EL a fost foarte frumos! L-am savurat complet, deşi mi s-a părut că a durat prea puţin, iar „pregătirea” lui a avut cam multe suişuri şi coborâşuri. Dar am fost cu EL, noi doi, singuri, împreună. Exact cum îmi dorisem de la început!

    Am vrut să vă zic că de Mărţişor am primit ZAMBILE!!! Vă spuneam aici, în miez de iarnă (am scris postul în noiembrie), că îmi doream mult să miros zambilele. Să mă bucur de ele şi să le admir în camera mea, cum dau viaţă oricărui obiect ce le înconjoară. Iubesc florile! Din păcate, pe cele naturale, în vază, nu le pot păstra pentru totdeauna, dar mi-ar face plăcere să am casa plină cu glastre de flori. Să fie zambile, să fie minunatele frezii, să fie narcisele, lalelele, trandafirii, crinii… toate, toate să mă invadeze! Ah, mi-am amintit! A venit primăvara, iar copacii încep să îmbobocească; bobocii încep să explodeze; exploziile dezvăluie frumuseţea şi mireasma florilor din pomii fructiferi… mmmmmmmmm simţiţi mirosul?

    Acum….numai “astăzi nu e mâine”. Pe 7 Martie este ziua mea. Împlinesc minunata, onorabila şi bine-meritata etate de 22 de primăveri. Nu ştiu când au trecut cei 22 de ani, dar ştiu că privesc fericită spre viitor. Nu-mi este teamă să înaintez în viaţă. Sunt fericită şi simt că viitorul îmi va lasa deschise uşile de care am nevoie să ajung acolo unde vreau.

    Să mă laud! Azi am primit deja 4 cadouri. De la o prietenă de familie am primit bănuţi (numai buni, că şi aşa trebuie să dau de băut prietenilor ) şi, de la o persoană la care nu m-aş fi aşteptat să primesc ceva, am primit o cănuţă pe care, culmea, pusesem eu ochii acum mai mult timp, în magazinul Bamboo. Dar am zis că erau 4 cadouri, nu? Ultimele două sunt cele mai importante! Unul dintre ele este primirea unui apel telefonic – astăzi, 6 Martie 2008, voi retrăi ziua de 2 Iunie 2006. Au trecut 2 ani… abia aştept şi nu mă gândeam vreodată că am să retrăiesc această experienţă… Iar cel de-al patrulea cadou este de la EL. M-a invitat la reprezentaţia (mi se pare nepotrivit termenul „concertul”) lui Joaquín Cortés (video cu el pe YouTube). N-am văzut niciodată un show de Flamenco în realitate – numai la televizor. Sunt foarte curioasă ce o să simt şi cum o să trăiesc evenimentul! Şi… îmi pare extraordinar de bine că merg cu EL. Îmi place că trăieşte lucruri noi cu mine, că trece prin experienţe pe care nu le-a mai întâlnit vreodată! Poate sunt egoistă, dar vreau să cred că alături de mine e cel mai fericit!

    E 3:00 AM… Acum mă duc la somn… Mâine am o zi plină de zâmbete, emoţii, reîntâlniri, amintiri, déjà vu-uri, experienţe noi, de planuri pentru vineri… şi, cine ştie, de noi cadouri primite

Noapte bună!