Scriu. Citesc. Şterg.

…… Scriu. Citesc. Şterg ……
…… Scriu. Citesc. Şterg ……
…… Scriu. Selectez. Tai. Înlocuiesc. Şterg ……

    Cam acesta e „traseul” meu zilnic, atunci când îmi zic: „Bianca, acum începem să scriem un post pentru blog”. Dap, v-aţi prins! Sunt destul de bună prietenă cu mine – avem o comunicare bună, din când în când. Suntem cam pesimiste când vine vorba despre propria „noastră” persoană – nu avem păreri prea strălucite despre noi (şi nu, nu ne caracterizează modestia), dar suntem foarte optimiste când vine vorba de acţiuni. În privinţa postării pe blog, nu ştiu ce ni se întâmplă. Se pare că avem un conflict de idei şi nu ne putem pune de acord cu ceea ce să scriem. Spre exemplu, tot ce am zis până acum, este pură aberaţie.

     Vorbeam cu EL (cel despre care am scris şi aici) despre uşurinţa cu care începi să scrii ceva (fie un articol, fie o compunere pentru şcoală, fie un eseu/referat pentru facultate, fie un post pentru blog, fie un răspuns pentru examenul scris, etc.). El mi-a zis că îi este foarte uşor să înceapă să scrie. Eu, în schimb, “sunt invers”. Îmi ia foarte mult timp până să încep să scriu. Ţin minte că şi în liceu sau în şcoala generală aveam de multe ori probleme. Când dădeam lucrări de control sau teze, în prima jumătate de oră mă uitam pe pereţi, îmi rodeam unghiile, număram fisurile de pe tablă, studiam colegii mei de clasă care, desigur, scriau de zor. Nu ştiam cu ce să încep!!! Mă panicam. Se întâmpla şi din cauza faptului că uneori poate nu eram cu materia bine învăţată, dar de cele mai multe ori mă năvăleau zeci de idei de-o dată şi mă sufocau, până când reuşeam să le pierd pe toate din minte sau să nu mă pot decide asupra căreia să mă focalizez pentru a începe expunerea mea. Trecea jumătate de oră, trecea o oră, până la urmă reuşeam să mă hotărăsc şi începeam să turui in foaie – scăpasem de stresul de început. Acum mă stresa clopoţelul… Nu mai aveam timp să termin ceea ce începusem pentru că, desigur, mă apucasem prea târziu de scris.

     Astăzi nu mă presează nici clopoţelul care anunţă pauza, nici un curs la care trebuie să ajung, dar nici nu mă presează nici o idee despre care să scriu. Dar azi m-am hotărât să pun în practică strategia LUI (nu ştiu dacă e şi cea mai potrivită). Să scriu, pur şi simplu, un cuvânt pe foaie, după care să continui să scriu. Se pare că mi-a ieşit. Am scris ceva până acum şi văd că încă nu sunt tentată să dau „Select All” şi „Delete”. Nu afirm că ceea ce-am scris e inteligent, dar deh, ceva, ceva tot mi-a ieşit

     Care e strategia ta de scris? Cât de uşor/greu îţi este să-ţi alegi o temă pentru o postare şi cât de uşor/greu îţi este să începi să scrii despre ea? Aştept sugestii pe care poate le voi aplica şi eu în viitor

    P.S.: Uneori îmi pare rău că-mi ies astfel de postări din care, până la urmă, nimeni nu învaţă nimic. Dar îmi spun şi pentru mine, o spun şi pentru cei care se întreabă de ce scriu astfel de “materiale”. Le scriu pur şi simplu pentru că le simt, le gândesc, le judec. Până la urmă blogul (pentru mine, desigur) este un jurnal deocamdată şi profit de aceste blank pages şi pentru că aşa nu mai contribui la tăierea copacilor, pentru a-mi procura eu o agendă în care să-mi scriu „ofurile”

Aici e sursa pozei.