De pe blogul lui Bastylica am ajuns pe blogul Mayei. Cel mai recent post al său, pe care îl găsiţi aici, mi-a adus aminte de un film la care eu am plâns: Sweet November (cu Keanu Reeves şi Charlize Theron).
Cred că am văzut filmul de vreo 4 ori şi de fiecare dată m-a emoţionat extraordinar de mult. Nu ştiu dacă există astfel de iubiri în realitate, dar cert este că filmul a fost atât de bine realizat, iar povestea atât de captivantă, încât am suferit în acelaşi timp şi la aceeaşi intensitate ca personajele principale.
Maya a lăsat pe blogul ei melodia „Wherever you are” – Celeste Prince. Eu am ales să las videoclipul Enyei, la melodia „Only time”. Mulţumesc Maya pentru că mi-ai adus aminte de un film pe care îl îndrăgesc şi la care, de fiecare dată, m-aş uita cu aceleaşi emoţii şi cu speranţa că finalul se poate schimba.
Iubirea e un sentiment atât de frumos, mai ales când te cuprinde atunci când te aştepţi cel mai puţin…
Ieri am simţit în aer aroma zambilelor de primăvară. Am tresărit, am simţit un fior cald trecând prin tot corpul meu. M-am înviorat. Ciudat, nu? Imediat m-am gândit la ghiocei, la mărţişoare, la natura verde, care reînvie primăvara. O întâmplare paradoxală, pentru că tot ieri am văzut primii fulgi de nea. A mai nins în Bucureşti, ştiu. Dar nu am fost pe fază să observ asta.
Zambilele sunt florile mele preferate. Mai există şi altele care îmi sunt dragi (freziile, narcisele, lalelele), dar inima mea nu se bucură mai tare ca atunci când primesc o zambilă. Când eram mai mică, eram foarte hotărâtă să-mi fac o seră de zambile, ca să mă bucur de ele în toate zilele anului. Aşa mi-aş fi dorit să fac cu toate lucrurile dragi – şi încă mai vreau. Sunt egoistă atunci când vine vorba de plăceri. Dacă sunt plăcerile mele, ele îmi aparţin în totalitate MIE! Cu siguranţă greşesc, dar cred că asta este modalitatea mea de a-mi arăta iubirea faţă de ele. Vreau să păstrez acele lucruri doar pentru mine şi pentru cât mai mult timp posibil.
De ceva timp nu am mai avut stare s scriu pe blog. Nici inspiraţie. Şi nici acum nu le deţin (starea şi inspiraţia). Aberez fără să încerc să ajung la vreo concluzie anume. Îmi las degetele să atingă tastatura, să compună singure cuvintele şi să lege propoziţii. Mie îmi este prea lene sau poate că-mi lipseşte cheful de tot. O fi de la vremea de afară? Mai devreme ningea. Mă uitam din când în când, cu coada ochiului, la acoperişul casei vecine sperând doar, doar că se va depune zăpada pe el. Dar se pare că acum nu mai ninge, iar acoperişul este uscat. Mi-e dor de iernile cu zăpezi enorme, dar îmi doresc să primesc zambile… Vreau iarnă, dar sunt nostalgică după primăvară…
Câtă nehotărâre…
((nu cer să înţeleagă cineva acest post…. probabil nici eu nu mă înţeleg..))
Am ajuns la concluzia că sunt un „fenomen”! Fac ce fac şi reuşesc mă sustrag câteva zile de la blog. Ruşinică mie! Zilnic verific blogurile dragi, din blogroll şi de la ele ajung la alte şi alte bloguri. Mă întreb de multe ori dacă am primit vreun comentariu nou la un anumit post – verific blogul meu şi evident că nu… dacă nu postez lucruri noi!!! În permanenţă găsesc în jurul meu subiecte pentru o nouă postare pe blog. De aici şi până la a trece la practica de a scrie despre aceste subiecte e cale lungă şi dau vina pe mediul meu cotidian în care mă învârt.
Am citit „Legea Blogului” pe blogul lui DeCe Mă aşteptam să fie un fel de decalog, un fel de set de reguli pe care bloggerul, ca membru al acestei comunităţi virtuale numită Blogosferă, este obligat să îl urmeze. M-am înşelat. E o simplă frază care spune multe! Conform spuselor lui DeCe, legea respectivă este de fapt Legea Inversă a Lăţimii de Bandă a USENET-ului (Inverse Law of Usenet Bandwidth), dar el a considerat că poate fi aplicabilă şi în cazul „lumii blogurilor”. N-am cea mai vagă idee ce înseamnă ILUB şi nici nu mă interesează, dar îi dau dreptate lui Dan: legea se poate aplica şi în cazul blogului. Bravo!
Care e legea, nu? Că tot vorbesc aici şi prelungesc suspansul vostru… Păi ea ar suna cam aşa:
„The more interesting your life becomes, the less you post… and vice versa.”
Foooooarte dificil de gândit asta, nu? NU! E chiar simplu, după părerea mea. Normal că dacă activităţile zilnice te angrenează, te ţin captiv în lanţurile vieţii reale, este prea dificil să fii la fel de activ şi în viaţa virtuală (oricât de mult ai dispune tu de energie şi dorinţă).
Deci dacă aveţi vreun blog pe care îl urmăriţi cu drag şi observaţi că autorul acestuia nu mai postează o bună bucată de vreme, atunci înseamnă că acesta/aceasta are o viaţă din ce în ce mai interesantă!
Fix încă 2 luni şi intrăm în 2008. Poate să-mi explice cineva DE CE TRECE TIMPUL AŞA REPEDE?!!??!?!!?! Mereu mă ia prin surprindere şi rar îmi dau seama cum trec minutele, orele, zilele, anii (dap, ştiu că mai există nişte etape intermediare, dar m-aţi înţeles voi ).
În jurul meu a început lumea să se intereseze sau îngrijoreze (după caz) în legătură cu Revelionul. Eu ar cam trebui să găsesc o vilă, o cabană undeva la munte, în care să încapă peste 30 de persoane. Ah, şi să aibă condiţii excelente, la preţuri modeste! Cer mult? Cine mă poate ajuta? Dar voi – ce planuri aveţi pentru Revelion?
Trecând peste mica mea rubrică „Mica Publicitate”… Luna Noiembrie a început cu ploaie, cer înnorat şi vreme mohorâtă în Bucureşti. Sunt curioasă dacă iarna asta o să avem zăpadă în adevăratul sens al cuvântului (mi-e super dor să mă arunc în zăpada albă şi să mă bat cu bulgări de zăpadă, să mănânc ţurţurii de gheaţă ca pe îngheţată şi să construiesc cazemate – of, copilarie).
Acum, dacă stau să mă gândesc…. mi s-a făcut poftă de un vin roşu fiert, cu scorţişoară. Vouă?