Astă-seară am fost la GreenHours (sau la Teatrul Luni) împreună cu câţiva prieteni, la piesa de teatru „Stă să plouă”. Regizată de Lia Bugnar, piesa îi are în distribuţie pe: Tania Popa (Cuce), Maria Buză (Gena), Antoaneta Cojocaru (Peti), Marius Manole (Paul).
Am fost foarte plăcut impresionată de scenariul piesei şi mai ales de interpretarea atât de naturală a actorilor! O RECOMAND TUTUROR!!! Umor, haz, trăiri, sentimente, frământări, probleme, implicare, prietenie, gânduri, sunet, muzică, dans, decor, PIURE… Nu am ce să zic. EXCELENTĂ piesă de teatru!!!
Nu mă pricep la cuvinte în scris – observ asta din ce în ce mai des, în ultima vreme
. De aceea, las recenzia pe care am găsit-o pe site-ul Festivalului de Comedie Românească să vă povestească acţiunea piesei de teatru.
Dar ce vreau să spun este că:
- de când am descoperit-o pe Tania Popa (cred că la un stand-up comedy la Orange Concept Store, acum vreun an), am rămas fana ei. Este atât de naturală, atât de implicată în tot ceea ce zice şi ceea ce face, atât de dedicată meseriei ei. E veselă, e tranşantă, e imprevizibilă şi are o super putere de a trece de la o stare la alta şi chiar să transmită spectatorilor sentimentul că ea simte acele stări cu adevărat (că plânge, că râde, că se supără, că ştie tot, că nu ştie nimic, că a făcut „x” lucru în realitate sau că nu). Ce mai… e o super actriţă şi eu îi dau fără nici un regret nota 10 pentru interpretare.
– mi-a plăcut foarte mult ideea de „teatru”, adoptată de GreenHours. A fost prima oară când am fost acolo pentru a vedea o piesă de teatru. Spectatorii stau fiecare la mesele lor (rezervate în prealabil). Înainte de începerea piesei, ei îşi pot comanda de băut. Le este permis fumatul în timpul piesei de teatru, atâta timp cât nu fumează toţi ca maniacii în acelaşi timp, ca să-i asfixieze pe săracii actori şi chiar şi pe nefumătorii din sală (*ahem*).
– la piesa asta de teatru, scena a fost super bine poziţionată. Fix în mijlocul localului. Vizibilitate maximă din toate părţile. 2 paturi; perdele; perne; un ursuleţ de pluş; butelie de gaz; oală în care fierb în timp real cartofii pentru piure; covoare…. Ca să iasă din camera (scenă), actorii trec printre mesele spectatorilor… implicarea publicului e foarte mare şi de efect
- recomand tuturor să meargă mai des la teatru – la orice teatru, la orice piesă! Încercaţi genuri diferite de piese de teatru (dramă, comedie, etc.). Participaţi la orice formă de teatru (neconvenţional, contemporan, abstract, nou, etc). Sălile sunt pline de fiecare dată când mă duc la vreo piesă de teatru – mă bucură foarte mult şi mă face să fiu mândră de români (cel puţin în privinţa asta).
“Stă să plouă e momentul ăla suspendat în care urmează să se întâmple ceva…bun sau rău…nu mai are nici o importanţă…e starea de dinainte de…asta e stă să plouă!”
Lia Bugnar





8 august 2008 la 7:44 pm |
imi puteti spune cum o pot contacta pe doamna Maria Buza?
Multumesc anticipat,
Raluca