Sper că nu sper degeaba…

   Ai trăit vreodată senzaţia aia de entuziasm şi de optimism atunci când simţi că ai putea realiza un anumit lucru? Dar senzaţia aceea pe care o ai în momentul în care cineva îţi dă cu lopata în cap, spunându-ţi că nu vei putea NICIODATĂ realiza acel lucru? Ca efect, ai 2 opţiuni de atitudine: fie te ambiţionezi şi mai tare să munceşti pentru a-i dovedi persoanei respective că poţi face imposibilul; fie te deziluzionezi şi renunţi la încercarea de a îndeplini lucrul respectiv. Eu recomand prima variantă!

   Când eram în anul I la Facultatea de Jurnalism, chiar la prima oră de curs, însuşi decanul facultăţii noastre ne zicea: „Ştiu că voi aţi intrat la facultatea asta cu gândul că veţi revoluţiona jurnalismul românesc. Că veţi putea schimba mersul lucrurilor în presă; că veţi înlătura influenţa în presă a diverselor grupuri de interese (n.a. – majoritar politice). Că veţi scrie obiectiv ştirile, că veţi prezenta faptele aşa cum s-au desfăşurat, fără omisiuni sau exagerări, etc. . Ei bine, eu vă spun că NU o veţi putea face!!!” Nu era mai potrivit un: „Bun venit la facultate. În cei 4 ani de studiu o să învăţaţi să… ; despre… . Sper să vă faceţi un viitor în presă… etc.” ?!?!?!

   Acum sunt anul IV. Recunosc, acum nu-l mai acuz atât de mult pe decan. Într-adevăr, mentalităţile din presă (cu precădere din presa scrisă), modalitatea de alegere, abordare şi tratare a subiectelor de ştire sunt greu de schimbat. Dar nu imposibil. Este nevoie de ambiţie, seriozitate, un grup (mai mare) de oameni hotărâţi să schimbe ceva, asumarea unui risc şi a responsabilităţii acţiunilor proprii.. mă rog, şi altele.

   Sistemul media, ca orice alt domeniu, este în plină dezvoltare. Apar noi suporturi media (ziare electronice, bloguri, etc.), se formează noi generaţii de jurnalişti.. eu cred că generaţia mea nu-i va putea dovedi contrariul domnului decan. Dar sunt sigură că generaţiile care ne urmează în acest domeniu vor putea face schimbări… Speranţa moare ultima, nu? Allow me the chance to hope