Din categoria diverse…
21 Feb 2009 2 comentarii
in Printre altele Etichete:blog, blogosfera, de-ale mele, drept, freedom of speech, lege, povesti, stiri
Mi-e dor de blog! Mi-e dor să scriu! Mi-e dor să creez… mi-e dor să povestesc!
Dar cu ce sunt eu vinovată că pur şi simplu nu mai am timp să scriu? Să mă gândesc la ce pot povesti mai repede (că am atâtea de povestit, de împărtăşit, de reamintit)?
Gândul meu, din primul moment în care m-am decis să fac acest blog şi să şi scriu pe el a fost acela de a avea, ÎN SFÂRŞIT, un jurnal al meu, în care să pot reciti/rememora experienţele din viaţa mea. E inutil să spun că lucrurile despre care povestesc aici nu folosesc nimănui altcuiva decât mie. O ştiu şi eu, o ştiu şi cei care mai vizitează acest colţ al blogosferei. Deci, nu pretind să educ pe nimeni, nu pretind să fiu înţeleasă şi nici nu pretind să mi se răspundă (deşi e plăcut să vezi că există oameni interesaţi de ceea ce spui).
Într-o societate în care freedom of speech e relativ şi superficial valabilă, se pare că e mai îngrădită mai mult decât niciodată. Măcar în comunism ştiai o treabă (aveam 3 ani la revoluţie, să-mi fie cu iertare dacă nu e adevărat… aşa mi s-a povestit): Nu ai voie să blamezi guvernul, nu ai voie să denigrezi conducătorii, nu ai voie să visezi şi să speri la mai mult, în afara graniţelor ţarii sau.. mai rău, în afara propriei case (asta dacă erai norocos să fii singur, doar tu, cu familia ta, fără microfoane şi „gândăcei-spioni” ascunşi prin cele mai inimaginabile cotloane ale casei tale). Dar, cu toate astea, oamenii se întâlneau la petreceri (sau ceaiuri), făceau bancuri, glumeau, râdeau, bârfeau… şi cel mai frumos aspect…aveau toţi aceleşi idei sau fie polemizau…. DAR… erau ascultaţi unii de ceilalţi. Astăzi, în ceea ce numim capitalism sălbatic, avem dreptul la exprimarea propriei opinii, dar cine o ia în seamă vreodată? Cine se mai aliază cu tine să facă o revoluţie? Cine mai are curajul să-şi spună oful, fără să-i fie teamă că nu i se va da în cap de la primul cuvânt scos pe gură?
Circulă de ceva vreme pe messenger o glumiţă taaare simpatică: „Salutări ţie şi ascultătorilor noştri!”. Trist, dar e reală! Timp de 6 luni, OFICIAL (că sunt sigură că se practică încă de mai multă vreme), autorităţile statului împreună cu furnizorii de telefonie fixă şi mobilă, plus cei care furnizează servicii de internet NE ASCULTĂ, NE URMĂRESC fiecare mişcare. Ne află ofurile, ne află secretele, ne află planurie şi, cine ştie… pot afla şi de o afacere importantă şi unică, ce ar putea revoluţiona piaţa dintr-un anumit domeniu sau altul…. Sună foarte periculos, nu? Şi atunci… cum se mai poate afirma că „aveţi libertatea şi DREPTUL de a vă exprima liber”? Cum ar zice englezul: „It’s a BIG bullshit!” Mie mi s-a cerut acordul? Dar ţie? Nu cred…. şi se mai zice că mai avem şi dreptul la intimitate. În ziua de astăzi se monitorizează până şi ce canale urmăreşti la televizor… come on!
Mă rog, trec dintr-una în alta şi ştiu că ştirea este deja perimată – a fost o întreagă prelegere mediatică asupra subiectului, dar blame me! Vroiam să-mi spun şi eu părerea de mult, dar, revenind la prima parte a postului…. nu am avut timp să scriu despre subiect.
Observ că, din ce în ce mai mult, blogurile înfloresc. Deja avem agenţii de publicitate, marii jucători ai advertising-ului din România, care bagă foarte mulţi bani în campanii online, pe site-uri şi pe bloguri. Se dezvoltă bloguri din ce în ce mai specializate şi nişate. Dar, încă rămâne acea masă de bloguri dedicate ofurilor de zi cu zi – destul de blamată de diverşi mari sau mici bloggeri. I don’t give a fuck about their opinion! De ce să critici un blogger că vrea să scrie despre povestea de iubire pe care o trăieşte sau despre ce a făcut/mâncat/văzut astăzi? E treaba fiecăruia să-şi aleagă subiectele de discuţie. ÎNCĂ nu avem o lege care să cenzureze limbajul/subiectele blogurilor şi sper să nu o avem niciodată, deşi… nu se ştie niciodată!
În rest, ce să zic… văd că WordPress-ul şi-a schimbat Dashboard-ul. Foarte frumos! Avansează în pas cu cerinţele bloggerilor! Văd că au băgat şi teme noi (themes) – au băgat şi o nouă temă, dedicată fanilor fotografiei (Monotone). Frumos şi la mai mare!
Despre altele… altă dată! V-am salutat cu acelaşi respect pe care-l port bunului simţ şi sincerităţii…
O recomandare…
17 Oct 2008 6 comentarii
in Printre altele Etichete:amintiri, experiente, facultate, ingrid, prietenie, teatru
Când, în anul III am avut un curs de Jurnalism Online, proful ne-a spus că trebuie să ne facem un blog. Eu, pe vremea aceea, deja îl aveam pe acesta, dar era (şi continuă să fie) colţul meu privat (i-am dat profului link-ul şi l-am rugat să-l păstreze numai pentru el). Mă prezint Bibishor şi, deşi pot oferi uneori câteva indicii asupra identităţii mele, puţini dintre cei care mă cunosc m-ar putea descoperi aici, pe blog. M-a enervat la culme „tema” impusă de prof. De ce să-şi facă toată lumea blog? Ca ce chestie? Trebuie să umplem şi blogosfera asta… la modul forţat? Apoi mi-am dat seama că sunt egoistă! Că loc este pentru toată lumea, MAI ALES în mediul virtual.
Dar am observat şi reacţiile colegilor de an: mulţi nu ştiau ce-i ăla un blog (cam nasol, zic, dat fiind faptul că eram studenţi la Jurnalism…), alţii ştiau ce e blogul, dar nici în ruptul capului nu şi-ar fi făcut un blog din proprie iniţiativă – ca dovadă fiind faptul că unii dintre colegii mei au apelat la diverse cunoştinte pentru a le face un blog, pe care să scrie strict legat de temele pe care ni le dădea proful.
Acum, la aproape jumătate de an de la terminarea Facultăţii de Jurnalism, constat cu mare plăcere că unii dintre colegii mei şi-au continuat activitatea pe blog… au început să-şi personalizeze layout-urile, au început să posteze din proprie iniţiativă, au început să profite chiar şi de AdSense! Curios, nu? 
Dar acum vreau să vorbesc despre ea, una dintre colegele mele preferate, despre IN & OUT of GRID, despre o fată pe care, recunosc, nu o cunosc atât de bine precum o cunoaşte cea mai bună prietenă a ei, dar care îmi este foarte dragă! Ţin minte ieşirile noastre şi cât de mult am râs împreună (eu mai mult, căci ea e cea mai glumeaţă şi isteaţă)! Mi-e dor de anii de facultate petrecuţi împreună (deşi, din anul III de-abia aşteptam amândouă să terminăm odată facultatea asta). Mi-aduc aminte cu zâmbetul pe buze de toate planurile noastre de a merge la teatru împreună – dacă ne-a ieşit o dată planul ăsta… Mai şi bârfeam, deh, femeile! Dar nu bârfeam de rău… ne povesteam una alteia problemele fiecăreia, vorbeam de iubiţii noştri sau de dorinţele noastre legate de iubire, vorbeam despre planuri de viitor şi poate că niciuna dintre noi nu ştia unde avea s-o poarte drumul în viaţă.
O citesc cu drag, deşi nu i-am spus-o! Poate o s-o surprindă postul ăsta (recunosc, asta şi vreau 
)!
Vă recomand să o citiţi! Şi nu pentru că a fost colega mea de facultate, ci pentru că are talent! Ea este Ingrid!
E curios cum unii oameni îţi pătrund în suflet pe baza unori trăiri comune cu ei, în trecut, chiar dacă nu vorbeşti cu ei zilnic… 
În trecere…
02 Iul 2008 5 comentarii
in Printre altele Etichete:de-ale vietii, diverse, Eu & El, facultate, iubire, Jurnalism, licenta, noutati, salut, si alte prostioare, viata
N-am uitat de blog. N-am uitat de Blogroll şi nici de puţinii mei cititori! Dar, ştiţi cum e, sunt momente în viaţă când scara priorităţilor îşi renovează treptele şi astfel, unele trepte cu lucruri mai puţin importante sunt puse mai aproape de baza scării, iar treptele cu lucrurile cărora le acorzi o mai mare importanţă sunt puse mai aproape de vârful scării, acolo unde pericolul căderii este mai mare şi mai dureros.
Nu ştiu dacă am revenit pe blog, pentru a reîncepe să scriu des, aşa cum o făceam la un moment dat. Ideea este că astăzi am simţit că am timp şi chef de scris în locul în care mi-am spus, în câteva rânduri şi dăţi, ofurile.
Am noutăţi. Sunt licenţiată în Jurnalism!!! Nu cu nota pe care mi-o doream, dar important este că am terminat şi această etapă a vieţii mele… facultatea. Nu vreau să vorbesc despre examen, deşi mi-e greu să mă abţin să nu „urlu” în liniştea acestui colţ de internet, despre cum copiau diverşi colegi de facultate, începând cu cei care stăteau în prima bancă, fix sub nasul şi privirea supraveghetorilor… şi până la cei din ultimele bănci, unde vă daţi seama că o fi fost Raiul pe pământ, tărâmul tuturor libertăţilor sau calea liberă pentru copiuţele mai mici sau mai mari, ample sau prescurtate…. Am fost dezgustată de acest aspect! E trist că în 2008, România nu mai scoate numai avocaţi pe bandă rulantă, dar şi jurnalişti, funcţionari publici sau chiar economişti….
M-am şi angajat. Acolo unde am mai lucrat la un moment dat. Am revenit acolo pentru că îmi plăcea domeniul şi am considerat că facultatea m-a împiedicat să dau cel mai bun randament, la vremea respectivă. Sunt o perfecţionistă tipicară! Îmi place să dau tot ce am mai bun în mine, la locul de muncă, la facultate, în iubire sau în familie. Nu sunt un exemplu pentru nimeni, nici chiar pentru mine … Dar sunt mulţumită de ceea ce am realizat până acum şi sunt fericită că nu am făcut niciun compromis pentru a ajunge, la 22 de ani, unde am ajuns.
Despre iubire nu v-am zis nimic, nu? Pentru că aici nu am noutăţi. Iubesc la fel de mult ca în prima zi. Poate chiar mai mult! M-am temut de acest aspect… „Dacă, după ceva timp, se satură de mine sau poate eu de el?”…. Mă bucur că timpul mă contrazice. Deşi există certuri sau mici împunsături, simt că ne potrivim. Ne descoperim şi ceea ce aflăm unul despre celălalt este exact în ton cu fiecare dintre noi. Mă trec fiorii când mă strânge puternic în braţe. Mă emoţionez mult când îmi spune că mă iubeşte. Mă enervez când mă ciupeşte şi mă distrez copios când mă gâdilă. Mă răsfăţ când mă alintă. Profit de slăbiciunea lui pentru răsfăţul meu şi mă alint şi mai tare. Se alintă o dată cu mine şi mă încântă acest lucru, mai ales că mi-a spus că înainte de a mă cunoaşte pe mine nu o făcea… Sunt mândră de el! Şi îl iubesc cu toată fiinţa mea. Vedeţi? V-am zis eu că nu e nimic nou pe acest plan
În rest, concediul nu mi l-am planificat. Nu ştiu ce o să fac în vara asta şi îmi pare rău că încă nu am niciun program. Nu vreau să treacă vara fără să ajung măcar un weekend la mare… nu mai zic de plecat undeva, în alte zări străine. Să vedem… vara abia a început!
Dar voi? Ce mai faceţi? Pe unde aţi mai fost? Pe unde vă duceţi vara asta?
Mă bucur să vă “revăd”….
Strategii electorale
04 Apr 2008 3 comentarii
in Jurnalism, Printre altele Etichete:babbling, balarii de-ale politicienilor, barack obama, candidati, cantec, cnn, copii, hillary clinton, imn, Presedinte, promovare, spalare de creieri, stire, strategie electorala, sua, usa, vot, youtube
Reportajul celor de la CNN este foarte haios, dar până la urmă ţinteşte destul de bine, din punct de vedere emoţional, cetăţenii americani.
Şi, până la urmă, ştirea îi aduce audienţă şi vizibilitate şi mai mare lui Barack Obama. Ştiţi… în 
se desfăşoară bătălia pentru Preşedenţie, avându-i ca favoriţi pe Barack Obama şi Hillary Clinton. Pe 4 Noiembrie 2008 se va alege noul Preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
Reportajul arată cum şi copilaşii, mai exact nou-născuţii, pot deveni „instrumente” de promovare a unui candidat, în acest caz Barack Obama. Bebelul cu care se începe reportajul e cel mai tare, după părerea mea!
Gata… s-a terminat perioada în care politicienii erau puşi să ia în braţe şi să pupe copiii. Astăzi, îmbrăcăm copiii în haine cu sigla/logo-ul candidatului pe care îl susţinem şi îi învăţăm să îi pronunţe numele astfel încât, atunci când îi vom filma întrebându-i „Tu cu cine vrei să votezi?”, aceştia să strige numele candidatului.
În cazul lui Obama, l-aş sfătui să-i mulţumească tatălui pentru numele de familie pe care i l-a dat. Babbling-ul copiiilor aduce foarte mult cu numele lui Obama… d-aia sunt micuţii atât de încântaţi de el! Ori asta, ori au părinţi prea plictisiţi, care nu mai ştiu cum să-şi tâmpească plozii pentru (sau nu) bani sau 5 minute de celebritate!
Şi mai jos, imnul copiilor-susţinători ai lui Barack Obama (că pe Obama Girl o ştie toată lumea):
Concluzie încă nedefinită: Avem accidente rutiere, avem video-uri pe YouTube cu copilaşi… aici să se oprească strategiile electorale? Oricum… spor la voturi şi….. TU cu cine votezi?
10.000 B.C.
03 Apr 2008 2 comentarii
in Muzică / Film / Teatru / Carte Etichete:10.000 B.C., cinema, CineMagia, clisee, film, IMDB, mamuti, nota 4, Plaza, Roland Emmerich, trailer
Nu mai fusesem de ceva vreme la cinema. Aşa că…. acum 2 zile am ales Movieplex Cinema (Plaza România). Eram cu EL, cu fratele meu şi cu prietena lui. Stăteam cu toţii în cumpănă: să fie „Jumper” – să fie „10.000 B.C.” – să fie „Saw IV”?!?! *what to do, what to do*La „Jumper”, dar mai ales la „Saw IV” vroia să meargă EL. Dap, ştiu, e sadic… şi îi place să-şi „automutileze” ochiii cu imaginile alea monstruoase! Pentru că eram 3 la 1, am decis să mergem la „10.000 B.C.”. Nu zic „mare greşeală”, dar nici prea departe de această expresie nu mă aflu cu părerea!
Văzusem cu toţii trailerul de pe CineMagia, în care erau incluse şi nişte comentarii ale regizorului. Ne-au plăcut fazele cu mamuţii, cu tigrul şi încă câteva. Părea interesant. Iar săracul regizor se văita că i-au trebuit „10 din 15 ani ca să poată face acest film, pentru că atâta timp i-a luat să perfecţioneze calitatea efectelor vizuale”. Am zis că mergem!
Am ajuns şi la film… Mai mult
Ce mi-au zis: